Thursday, July 30, 2009
pendulare
Ma intreb daca speranta este un lucru bun sau unul rau.
Sigur, bun si rau sunt doi termeni relativi, dar totusi... Daca in ciuda faptului ca adeseori suntem "moralizati" ca vedem doar partea goala a paharului, in "problema" sperantei suntem obisnuiti sa vedem in mod eronat doar partea plina a paharului? Adica, de cate ori am sperat ca valoarea si contributia noastra in munca va fi marcata corespunzator, sau ca o relatie se va indrepta la un moment dat spre ceea ce ne dorim, sau ca cineva ne va accepta odata si odata asa cum suntem de fapt, sau ca, in fine, vom intelege? De cate ori am inghitit in sec si am luat-o de la capat in speranta ca "de data asta" lucrurile vor fi diferite... doar pentru a descoperi inca o data ca NU? Cata viata si cata caldura sufleteasca si cata energie si cat timp am fi putut economisit alminteri?
Unde este atunci ajutorul acestei sperante, unanim acceptate ca un lucru pozitiv, unicul dar de bun augur iesit din cutia Pandorei? Cu cat mai usoara sau mai grea este viata in prezenta ei? Oare nu ar fi fost mai simplu ca acceptarea sa fie o valoare omniprezenta, menita sa obiectivizeze relatia dintre ajutorul necesar si actiunile noastre viitoare?
Interesant un bilant...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
parerea mea: accepta trecutul, spera in viitor!
.....si traieste in prezent!
HOPE IS THE THING WITH FEATHERS
By: Emily Dickinson
"Hope" is the thing with feathers
That perches in the soul
And sings the tune without the words
And never stops at all,
And sweetest in the gale is heard;
And sore must be the storm
That could abash the little bird
That kept so many warm.
I've heard it in the chillest land
And on the strangest sea,
Yet never, in extremity,
It asked a crumb of me.
~
THE HOPE OF LOVING
by: Meister Eckhart
Transl. Daniel Ladinksky
What keeps us alive, what allows us to endure?
I think it is the hope of loving,
or being loved.
I heard a fable once about the sun going on a journey
to find its source, and how the moon wept
without her lover’s
warm gaze.
We weep when light does not reach our hearts. We wither
like fields if someone close
does not rain their
kindness
upon
us.
~
Foarte frumos. Multumesc.
„Undeva in urma noastra trebuie sa fie o insula
unde pasarile tipa ca la inceputul lumii si
oamenii invata primele cuvinte, unde o femeie
descopera arta desenand cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva in urma noastra
trebuie sa existe, inaintea cuvintelor si inaintea tuturor
ranilor, trebuie sa existe un cuvant cu care am putea
marturisi totul, sau trebuie sa existe o tacere egala
cu toate cuvintele. Trebuie sa existe o apa limpede
care nu se umple de sange cand tipa o pasare sau
ne aducem aminte, trebuie sa existe o apa limpede
de care sa nu ma mai tem sa ma spal cu ea pe maini
si pe fata si pe urma sa ma privesc linistit,
fara tristete si fara sa fiu nevoit sa surad,
uitand ceea ce ne-a facut vinovati fata de noi insine
si fata de altii.Dar unde este aceasta insula,
domnule Gauguin, daca dumneavoastra in Tahiti
n-ati aflat decat ca „a spera inseamna aproape a trai”?
Unde este aceasta insula daca nu in noi insine ? „
Octavian Paler
Post a Comment