... cei saraci cu duhul

Deunazi o prietena m-a chestionat asupra ceea ce cred eu despre sintagma "fericiti cei saraci cu duhul"; daca cred ca este vorba despre cei mai putin luminati, etc.



Nu, nu cred ca este vorba despre prosti, asta e sigur, cel putin pentru mine. Mai departe, interesant ar fi de aflat daca sunt sau nu fericiti, chestiune asupra careia oscilez.

In opinia mea cel "sarac cu duhul" este un rebel; rebel in sensul descris mai jos:

"Rebelul este omul ce nu reactioneaza impotriva societatii, care intelege tot jocul sau si doar se retrage in el. Devine irelevant pentru el. Nu este impotriva societatii. Si asta este frumusetea cu rebeliunea: este libertate. Revolutionarii nu sunt liberi. Se lupta constant cu ceva - cum pot fi liberi? Reactioneaza mereu importiva unui lucru - cum poate exista libertate in reactiune?

Libertate inseamna intelegere. Omul a inteles jocul si vazand ca in acest fel sufletul sau este impiedicat sa creasca (omului nu-i este permis sa fie el insusi) pur si simplu se retrage, fara a avea nici macar o cicatrice pe suflet. Iarta si uita, si nu se mai agata deloc de societate, in numele iubirii sau in numele urii. Societatea a disparut pur si simplu pentru rebel. El poate trai in lume sau poate trai in afara lumii, dar nu apartine de ea; este un outsider."

Eu cred ca "saracie cu duhul" inseamna acceptare, inseamna detasare.